Inedit Travel – Crenguta Telegaru – fara ghid Vf. Olimp 2917 m

Septembrie 2014

Grecia – fara ghid

Vf. Skala 2866 m

Vf. Olimp – Mitikas 2917 m

 

In septembrie 2014 am reusit cu Marius inca 2 virfuri din categoria munti inalti in apropiere de Romania fara ghid.

Inceput de septembrie 2014, am plecat cu masina din Bucuresti catre Grecia. Prima oprire a fost la mare, plaja, leneveala si restaurante grecesti in zona Olimpic Beach. Dupa cele 3 zile la mare era cazul sa ne racorim putin, sa facem un pic de efort si miscare si sa renuntam pentru 2 zile la rasfatul restaurantelor grecesti.

Munte, sosim!!! Vf. Skala 2866 m si Vf. Olimp – Mitikas 2917 m.

Indrazneste! Este posibil pe cont propriu, fara ghid!

Din Litochoro am cumparat mincare de la un magazin dar va sfatuiesc sa va luati doar dulciuri si cite ceva pentru micul dejun eventual. Am plecat cu masina Olimpic Beach – Litochoro – Prionia. Am lasat masina in parcare la Prionia, ne-am echipat de munte si am pornit catre refugiul A. Traseu bine marcat si usor accesibil pina la refugiul A (2100m). Dimineata eram la malul marii si seara la 2100 m altitudine.

Timp estimativ: Prionia (1100m) – Refugiul A (2100m) – 2h30min – 3h.

(am remarcat ca nu este scris pe traseu cit timp mai este de parcurs pina la refugiu sau pina pe virf )

Cazare la refugiu la prici – plata cazare direct la refugiul A, aprox. 12 euro/1 pat.

Este interzis a se folosi primusul, nici in afara refugiului nu e permis, exista o mare teama de incendii in Grecia. Nu merita sa carati mincare multa de jos, la refugiu gasiti mincare mai scumpa sau mai ieftina (ceea ce imi amintesc 5 sau 6 euro/ 1 portie de spaghete cu sos, pentru o seara e suficient, portia era zdravana si buna; 1 ceai = 1 sau 1.5 euro). Am avut si cortul la noi dar cind am ajuns la refugiu ploua si am ales sa ne cazam la prici. Puteti campa contracost dar locul de campare il stabileste cabanierul si nu arata chiar confortabil pamintul cu pietre pe care se puneau corturile. Cabana – refugiul foarte curat. La ora 10.00 p.m. se stinge lumina, nu aveti voie sa jucati carti in cabana, nu se intra cu bocancii in cabana, deci sa aveti si alte incaltari la voi pentru interiorul refugiului. Ne-am cazat, am mincat si ne-am culcat destul de devreme, inainte de ora 11.00.

Ziua virfului! Ascensiune pe varful Mitikas – Olimp (2917m) – cel mai inalt munte din Grecia.

Timp estimativ: Refugiul A (2100m) – Vf. Skala (2866m) – 2h30min – 3h.

Timp estimativ: Vf. Skala – Vf. Mitikas Olimp – 30min.

Timp estimativ: Vf. Mitikas Olimp – Refugiul A – Prionia – 5h30min – 6h.

Dimineata, am fost printre cei lenesi dar important era ca se oprise ploaia si vremea a fost faina.

Dupa micu’ ‘jun am pornit la drum, fara graba. Traseul aproape desenat as putea spune. Multi turisti, destui romani, grupuri cu ghizi unii, altii doar cu prietenii. Pina pe Vf. Skala absolut nici o dificultate.

Traseul de la refugiu pina pe vf. Skala este foarte prietenos, am urcat cu 2 copii de 11 si 13 ani. Ajunsi pe vf. Skala parea ca este foarte periculos traseul pina pe Mitikas, cca. 30 minute pina pe Mitikas. Copiii au decis ca le ajunge ascensiunea vf. Skala si am fost de acord cu ei  in prima faza dar dupa ce am parcurs ceea ce parea foarte periculos ne-a parut rau ca nu am luat si copiii cu noi pe Olimp, dar cu alta ocazie. Traseul de la vf. Skala pina pe vf. Mitikas presupune atentie, nu efort, si este periculos doar daca traseul este ud, altfel este un traseu accesibil. In jumatatea  de ora pe care am stat-o pe vf. Skala am vazut multe persoane care renuntau sa mearga pe Olimp deoarece nu ai posibilitatea sa vezi tot traseul si ceea ce se vede de pe Skala catre Mitikas pare foarte periculos. Nu inteleg de ce cei care se intoarceau de pe Mitikas nu spuneau foarte clar ca nu este atit de periculos pe cit pare si ca doar necesita atentie si sa nu ploua.

Am reusit! Vf. Skala si Vf. Olimp – Mitikas, septembrie 2014! Crenguta si Marius

Am coborit la refugiul A si apoi agale catre masina lasata la Prionia. Echiparea de oras, imbarcarea si la drum!

Recomand oprire in piata centrala in Litochoro la o inghetata, eventual si un frape.

In seara de dupa Vf. Olimp, pe la ora 7 p.m., dupa inghetata din Litochoro, ne-am intilnit cu grupul Gi, la Ano Skotina – Pensiunea Sintrivanishttp://www.booking.com/hotel/gr/sintrivanis-mountain.ro.html. Grupul Gi, prietenii nostri, veneau dintr-un tur cu masina personala, 2 saptamini, Bucuresti – Creta si retur. Era stabilita inca din Bucuresti intersectarea asta pe traseu cu prietenii. Alegerea locatiei, a pensiunii Sintrivanis, ii apartine lui Gigi, noi doar am fost de acord cu alegerea si cu intersectarea de traseu. Foarte faina localitatea Ano Skotina, la altitudine de 800 m aprox., un sat cu case vechi de piatra, transformate in pensiuni multe dintre ele, cu foarte putini locuitori. Am petrecut, am povestit si am mincat la Pensiunea Sintrivanis (ne-a gatit gazda papa bun, bun, eram singurii turisti in seara aceea in pensiune; mi-a placut mult Pensiunea Sintrivanis poate vreodata revenim). A 2-a zi dimineata fiecare grup pe directia lui, prietenii au plecat spre Romania, iar noi ne-am indreptat spre Halkidiki – Sarti. Mare si plaja din nou!

Sarti, probabil ca multi dintre voi stiti, este una dintre statiunile faine din Halkidiki.

Am si pentru Sarti o recomandare de cazare foarte faina, va astept cu email la contact@inedit-travel.ro prin primavara pentru vacanta de vara!

Concluzia, Vf. Skala si Vf. Olimp fara ghid, se poate, doar sa vrei si sa ai vreme buna! Inedit Travel va poate sprijini cu informatii din experienta proprie si cu eventualele cazari intermediare si asigurarea medicala Premium care acopera si ascensiuni montane.

Crenguta Telegaru

Impresii de calatorie, Grecia, Vf. Skala 2866m si Vf. Olimp Mitikas 2917m